cum găsești Steaua Polară Carul Mare

Cerul înstelat, la îndemâna oricui

Nu e nevoie de un telescop scump ca să începi să privești cerul. Ochii liberi, o hartă a cerului pe telefon și o noapte senină sunt suficiente pentru primele constelații, pentru planete și pentru ploile de meteori.

Poluarea luminoasă a orașelor mari, din București, Cluj sau Iași, ascunde majoritatea stelelor, dar chiar și din oraș se văd Luna, planetele strălucitoare și cele mai luminoase stele.

La țară sau la munte, departe de luminile orașelor, cerul se schimbă complet: în nopțile fără Lună, se văd mii de stele și banda albicioasă a Căii Lactee.

Ochii au nevoie de 20-30 de minute de întuneric pentru a se adapta complet la vederea nocturnă. Lumina albă a telefonului anulează adaptarea în câteva secunde, iar aplicațiile de astronomie au, de aceea, un mod cu lumină roșie.

Primele constelații, pornind de la Carul Mare

Carul Mare, parte a constelației Ursa Mare, e cel mai ușor punct de pornire pentru privitorii din România, pentru că se vede tot anul, în partea de nord a cerului. Prelungind de aproximativ 5 ori distanța dintre cele două stele din spatele „carului”, în sus, se ajunge la Steaua Polară, aflată aproape de polul nord ceresc, care indică nordul geografic. Steaua Polară este ultima stea din „oiștea” Carului Mic. Cassiopeia, în formă de W, se află de cealaltă parte a Stelei Polare, față de Carul Mare. Iarna, Orion, cu cele trei stele aliniate ale „centurii”, domină cerul de sud-est seara. Prelungind linia centurii în jos, spre stânga, se ajunge la Sirius, cea mai strălucitoare stea de pe cerul nopții. Vara, triunghiul format de stelele Vega, Deneb și Altair, numit Triunghiul de vară, se vede sus, deasupra capului.

Planetele, stelele care nu sclipesc

Planetele se recunosc prin faptul că nu sclipesc ca stelele, au o lumină constantă și se mută, de la o lună la alta, printre constelații. Venus, cea mai strălucitoare, apare seara, după apus, spre vest, sau dimineața, înainte de răsărit, spre est, și e numită popular Luceafărul. Jupiter, foarte strălucitor, cu lumină albă, și Saturn, gălbui, se văd în anumite perioade toată noaptea. Marte are o culoare roșiatică vizibilă cu ochiul liber. Cu un binoclu obișnuit, sprijinit stabil, se văd cei patru sateliți mari ai lui Jupiter, ca patru puncte mici aliniate, descoperiți de Galileo Galilei în 1610. Poziția exactă a planetelor, pentru fiecare lună, se află din aplicațiile de astronomie sau din efemeridele publicate de observatoarele astronomice.

Perseidele și celelalte ploi de meteori

Perseidele, cea mai cunoscută ploaie de meteori, au loc în fiecare an, între jumătatea lui iulie și sfârșitul lui august, cu un maxim în jurul datelor de 12-13 august.

În nopțile de maxim, în condiții bune, departe de lumini, se pot vedea zeci de meteori pe oră.

Meteorii, sau „stelele căzătoare”, sunt particule mici de praf lăsate în urmă de o cometă, în acest caz cometa Swift-Tuttle, care ard în atmosferă la viteze de zeci de kilometri pe secundă.

Momentul cel mai bun de observare este după miezul nopții, până înainte de zori.

Geminidele, în jurul datei de 14 decembrie, sunt, în mulți ani, chiar mai bogate decât Perseidele, dar frigul le face mai puțin populare.

Pentru observare nu e nevoie de binoclu. Un șezlong sau o pătură, privirea spre o zonă largă a cerului și răbdare.

Luna, cel mai ușor obiect de observat

Luna e cel mai spectaculos obiect pentru un binoclu sau un telescop mic.

Cel mai bine se văd craterele nu la Lună plină, când lumina cade drept și aplatizează relieful, ci la primul sau ultimul pătrar, de-a lungul liniei dintre partea luminată și cea întunecată, unde umbrele sunt lungi.

Mările lunare, zonele întunecate vizibile cu ochiul liber, sunt câmpii de lavă solidificată, formate acum miliarde de ani.

Eclipsele de Lună, când Luna trece prin umbra Pământului și capătă o culoare roșiatică, se văd fără nicio protecție pentru ochi.

Soarele, în schimb, nu se privește niciodată direct, nici cu ochiul liber, nici cu binoclul, fără filtre speciale certificate. Leziunile oculare sunt permanente.

Binoclul, înaintea telescopului

Astronomii amatori recomandă, aproape unanim, începutul cu un binoclu, înaintea unui telescop.

Un binoclu de 7×50 sau 10×50, mărire de 7 sau 10 ori, cu lentile de 50 de milimetri, arată cratere pe Lună, sateliții lui Jupiter, roiuri de stele precum Pleiadele și galaxia Andromeda, ca o pată difuză, la aproximativ 2,5 milioane de ani-lumină.

Telescoapele ieftine, promovate prin mărire uriașă, de 500 sau 600 de ori, au, de obicei, trepiede instabile și optică slabă și descurajează începătorii.

Cluburile și observatoarele

Observatoarele astronomice publice, planetariile din București, Constanța, Baia Mare, Suceava și alte orașe organizează seri de observații pentru public.

Asociațiile de astronomi amatori organizează tabere și nopți de observație în locuri cu cer întunecat, iar evenimentele sunt o ocazie de a privi prin telescoape mari, înainte de orice cumpărătură.