10 Negri Mititei

carti vechi ieftine
Recenzie: Cartea Gesturilor. Cum putem citi gandurile oamenilor din actiunile lor
februarie 28, 2019
De ce nu mai porneste masina?
martie 14, 2019

10 Negri Mititei

10-negri-mititei

Dacă se întâmplă să fii un admirator al reginei crimei, atunci romanul ”10 Negri Mititei” reprezintă punctul de plecare cel mai interesant și important în lecturile acestei romanciere. Stilul aparte, deosebit și ingeniozitatea autoarei au așezat-o în topul celor mai bune scriitoare existente de-a lungul timpului.

Inspirată dintr-un poem de Septimus Winner, autor de cântece pentru copii, Agatha Christie a creat cele mai frumoase și durabile personaje, acțiunea înlănțuindu-se într-un mod logic, curgător și ingenios, fiind o operă bine structurată și originală.

Fascinată de psihologia umană, Christie a creat unul dintre cei mai longevivi și cunoscuți detectivi din lumea literară, Hercule Poirot, alături de Miss Marple, cei doi reprezentând cuplul perfect în rezolvarea misterelor și a enigmelor propuse de crimele desfășurate de-a lungul acțiunii.

Firul narativ al romanului începe logic, pornind de la prezentarea succintă a istoricului personajelor, autoarea având grijă să camufleze cu atenție caracterul uman și gândul fiecărui personaj în parte.

Ajunși pe o insulă, izolați de cilivizație și neavând un ghidaj după anumite reguli, personajele se văd prinse într-un carusel de probleme și iluzii pe care nu le pot rezolva. Ideea centrală a romanului este, în fapt, complexitatea personajelor și cum vor proceda în a se descurca în această încurcătură pe care nu o vor putea soluționa ușor.

Fiecare personaj în parte prezintă propriile idei și complexități, încercând în acest sens să ajungă la un compromis psihologic atât cu cei din jur, cât și cu soarta implacabilă. Fiecare personaj vine în scenă cu probleme, cu nereușite psihologice, cu idei preconcepute și cu teama că nu vor mai pleca niciodată de pe insulă, teama aceasta dovedindu-se a fi perfect fondată.

Unul câte unul, personajele dipar, creându-se acel cer al neîncrederii reciproce și al nesiguranței că oricând ceva rău se poate întâmpla și oricare dintre ei poate urma să fie scos din acest joc.

Un negru mititel trăia singur-singurel. Într-o zi s-a spânzurat și n-a mai rămas nici el”

Recurgerea la elementul psihologic definitoriu reprezintă, pentru Agatha Chrisitie, punctul de plecare al romanului. Trăirile personajelor, neîncrederea unul în celălalt, tendița de a crede într-un Big Brother, ceea ce ne reamintește de romanul lui Goulding ”Împăratul Muștelor”, ne duc cu gândul la geniul acestei autoare și la cât de bine a putut consolida credința publicului într-o lume utopic-distopică.

Ce învățăminte și morală trebuie cititorul să deducă de-aici se regăsesc în înșuși finalul romanului: fiecare păcat sau eroare umană este pedepsită, crima este doar un pretext pentru a putea genera reacții în lanț din partea cititorilor, iar moartea nu poate substitui niciodată capacitatea de înțelegere a oamenilor. Ea va rămâne permanent un mister până când va fi revelată fiecăruia dintre noi, la timpul potrivit.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Acceptați sau refuzați cookie-urile. Pentru mai multe detalii privind gestionarea preferințelor referitoare la cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri. Pentru alte detalii, va rugam sa accesati pagina Politică de Confidențialitate.